La data de 18 august 2020, în jurul orei 00.00, o tânără de 28 de ani, din Sebeș, a sesizat poliția cu privire la faptul că a fost lovită de soț.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că bărbatul, în vârstă de 35 de ani, și-ar fi agresat soția în urma unor discuții în contradictoriu.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare al riscului, iar în urma interpretării acestuia a rezultat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu, bărbatului fiindu-i interzis să se apropie de soție.
Față de acesta a fost întocmit și dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.