Joi, 17 septembrie, invitații emisiunii ”La ordinea zilei” de la radio HIT FM Alba au fost Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii și Radu Cristian, candidatul PSD la primăria Sebeș.
Cu această ocazie Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii a declarat:
”Mereu voi vorbi frumos de predecesorii mei și de cei care m-au urmat la ministerul Agriculturii, un minister cât țara. Am umblat prin toată țara și am văzut că rezultatele din agricultură din acest an depind de zonă. În unele zone a fost recoltă bunicele, iar în altele chiar slabe. Trebuie măsurată activitatea în agricultură prin fapte. Vorbele nu ajută prea mult. Cu regret spun că anul 2020 este un an agricol ratat în multe zone ale țării. Din nefericire toate programele lansate în agricultură nu au fost continuate și fructificate. Nu am înțeles de ce, din considerente politice, au fost oprite programele pe care le-am lansat eu de cel care m-a urmat la minister. Interesele politice nu ar trebui să conteze când e vorba de agricultură.”