Miercuri, 9 septembrie, invitații emisiunii ”La ordinea zilei” de la radio HIT FM Alba au fost Mihail David, candidatul USR-PLUS la Consiliul Județean Alba și Ioan Anghel, candidatul USR-PLUS la primăria municipiului Sebeș.
Întrebat fiind de mioderatorul emisiunii care a fost motivul pentru care a decis să candideze pentru funcția de președinte al CJ Alba, Mihai David a declarat:”Motivul principal pentru care mi-am asumat această candidatură este faptul că îmi doresc ca generația fiicei mele de 5 ani și jumătate să aibă o soartă mai bună aici acasă, nu soarta milioanelor de români care din cauza corupției și sărăciei au plecat din țară. La Consiliul Județean Alba merităm oameni competenți, profesioniști și integri și împreună cu echipa mea de consilieri vom fi acea schimbare de care tot județul Alba are atâta nevoie.”