În prag de alegeri, Guvernul condus de Ludovic Orban alocă bani în mod discreționar primăriilor din județul Alba, favorizându-le pe cele care au primari PNL. Nu este pentru prima dată când Orban demonstrează, prin deciziile și acțiunile sale de natură eminamente politică, că este Guvernul Partidului Național Liberal și nu al României.

     Pe de o parte, prin aceste alocări, Guvernul Orban arată că nu îi interesează deloc de nevoile unităților administrativ-teritoriale și efectiv își bate joc de cetățeni și, pe de altă parte, este o încercare mascată de a-și avantaja primarii PNL în funcție, la alegeri, în fața celorlalți candidați. Profund incorect și imoral, dar normal și simplu pentru PNL.

     Să luăm câteva exemple simple. Pentru plata unor cheltuieli, Primăriei Câmpeni, cea mai mare din Munții Apuseni, Capitală a Țării Moților, i-au fost alocați 500.000 de lei, în vreme ce Baia de Arieș sau Zlatna au primit 600.000 de lei. Și Primăria Abrud, condusă de un primar social-democrat, a primit 500.000 de lei. Pentru Ludovic Orban și PNL 100.000 de lei este costul culorii politice. 

Comunei Arieșeni i-au fost alocați 250.000 de lei, iar comunei Albac – 300.000 de lei. Pentru orașul Teiuș este prevăzută suma de 500.000 de lei, în vreme ce pentru Aiud – 1.180 de lei. Stremț – 250.000 de lei, Săsciori – 450.000 de lei. Deciziile discreționare, în acest sens, sunt cât se poate de evidente, fără scuză pentru cei care se autointitulează ”liberali” și rușinoase pentru cei care le-au luat. 

Candidez pentru funcția de președinte a Consiliului Județean pentru că îmi doresc o dezvoltare unitară, nu discreționară, a județului Alba. Unul dintre proiectele din programul nostru vizează cofinanțarea unei investiții, în fiecare dintre cele 78 de unități administrativ-teritoriale, în domenii importante ce au ca scop creșterea calității vieții. Dezvoltarea unui județ este bazată pe principii sănătoase și alocări financiare nepărtinitoare.  

Guvernul, consiliul județean, primăriile au obligații de imparțialitate pentru că sunt în slujba tuturor cetățenilor, nu a unui partid politic, a unor grupuri sau doar a celor care i-au votat!  

Ioan Dîrzu,

Candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Alba

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Alba

Executat de SEBEȘANUL MEDIA SRL 

CUI mandatar financiar județean 21200019