Ingrid Iordache a fost numită de conducerea Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) în funcția de lider național al Clubului Tinerilor Umaniști al PPU (social-liberal). Anterior, Ingrid Iordache a condus filiala județeană Arad a PPU (social-liberal).
În noua sa calitate, Ingrid Iordache adresează, alături de Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPU (social-liberal), o scrisoare deschisă doamnei ministru Monica Anisie, prin care este subliniată necesitatea unei platforme naționale securizată pentru sistemul educațional.
„În urma discuțiilor cu mai multe cadre didactice, care mi-au semnalat această problemă și care consideră că o astfel de platformă este absolut necesară, am decis inițierea acestui demers, în speranța că va avea ecou”, a transmis Ingrid Iordache, liderul național al Clubului Tinerilor Umaniști.
Redăm, mai jos, conținutul integral al scrisorii:
Către Ministerul Educației și Cercetării,
În atenția doamnei ministru Monica Anisie,
Stimată doamnă ministru,
Luând în considerare vulnerabilitățile generate de noul coronavirus, amintim că sistemul educațional este încă foarte grav afectat.
În urma consultărilor cu profesori din diferite categorii ale sistemului educațional, cum ar fi profesori de limba română, profesori de limba engleză sau matematică, profesori de gimnaziu și de liceu, a fost sesizat faptul că aceștia întâmpină dificultăți în predarea lecțiilor online. Una dintre probleme derivă din necesitatea folosirii aplicațiilor precum ZOOM, Skype sau Microsoft Teams. Prin folosirea unor astfel de aplicații există riscul ca orele de clasă să fie perturbate de persoane care nu au nicio legătură cu învățământul, care pot supune copiii unor agresiuni virtuale, deoarece pot aplica la o oră de curs printr-un singur click, în acest fel neexistând securitate. De asemenea, nu există o transparență la nivel național, prin care să se constate că aceste ore de curs au avut loc sau nu. În plus, nu există garanția că cei care au participat au fost sau nu prezenți, deoarece prin folosirea unei aplicații private pot fi invocate diverse erori ale aplicației.
Dat fiind faptul că nu se poate preciza un orizont de timp în care pandemia va dispărea, amintim, cu respect, de necesitatea unei platforme securizate în sistemul educațional românesc, întrucât, în acest fel ar exista transparență în ceea ce privește atât prezența elevilor la orele de curs, cât și temele acestora sau lecțiile predate de profesori.
Printr-o platformă securizată pusă la dispoziție de către Ministerul Educației și Cercetării, atât elevii, cât și profesorii ar beneficia de coerență în predarea lecțiile și ar exista o stabilitate privind modul de predare. Amintim de exemplul Estoniei, unde o astfel de platformă există și unde cadrele didactice au gestionat foarte bine activitatea în această perioadă. De asemenea, elevii ar beneficia atât de actul educațional, cât și de securitate în mediul virtual.
Începând cu luna septembrie 2020, considerăm necesară existența unei astfel de platforme, atât pentru ușurarea activității în mediul online a cadrelor didactice, cât și pentru o monitorizare transparentă a activității acestora.
În platforma securizată pusă la dispoziție de către minister ar trebui să fie înregistrați toți elevii și profesorii, printr-un catalog electronic unic și național, unde datele cu caracter personal ale elevilor și profesorilor sunt protejate, pentru a se putea face prezența la fiecare oră de curs printr-o singură platformă oferită de Ministerul Educației și Cercetării și nu prin aplicații private și diferite la fiecare unitate școlară.
Trebuie, doamnă ministru, folosită o platformă oficială pusă la dispoziție de instituția pe care domnia voastră o conduce, deoarece ar putea exista situații în care școlile vor fi închise din diverse motive, cum ar fi ninsori violente, motiv pentru care această platformă ar putea permite ca activitatea sistemului educațional să continue, să nu stagneze și să se desfășoare în siguranță.
Astfel, ar exista transparență privind prezența la orele de curs, siguranța că la ore vor participa doar profesorii și elevii, existând în același timp posibilitatea ca părinții să verifice notele elevilor prin intermediul aceleiași platforme.
În așteptarea unui răspuns din partea dumneavoastră,
Cu aleasă considerație,
Ingrid Iordache, lider al Clubului Tinerilor Umaniști
Av. Dr. Daniel Ionașcu, președinte executiv al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal).
Biroul de presă