În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile de restrângere a circulației, inclusiv aeriene, adoptate de alte state în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul zilei de sâmbătă, 11 aprilie a fost facilitată revenirea în țară a 117 cetățeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Franceze (42 de cetățeni), al Regatului Belgiei (34 de cetățeni) și al Regatului Țărilor de Jos (41 de cetățeni), ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne.


Cetățenii români repatriați se aflau în străinătate cu titlu temporar, ca turiști rămași în tranzit, studenți, marinari, persoane aflate în situații speciale precum urgențe medicale, inclusiv muncitori sezonieri ale căror contracte au încetat fără ca aceștia să dispună de resurse financiare pentru a-și continua șederea.


Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta Bruxelles-Amsterdam-București.


MAE reînnoiește cu fermitate apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.


De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă.

Toate aceste deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor români în cauză și a celor de acasă.