Cooperarea și parteneriatul între autoritățile publice locale, consiliul județean și mediul de afaceri sunt extrem de importante pentru dezvoltarea economică a business-urilor locale, crearea de locuri de muncă mai bune și chiar prevenirea depopulării.

Autoritățile publice locale și consiliul județean trebuie să colaboreze pentru dezvoltarea parcurilor industriale și, împreună, să pună la dispoziția firmelor autohtone și marilor companii străine terenuri dotate cu rețele de apă, canalizare, gaz, electricitate, respectiv un drum asfaltat până la acestea. Astfel de facilități vor fi și în beneficiul cetățenilor, care vor avea locuri de muncă mai bune, mai aproape de locuințele lor.

Însă nu trebuie să uităm niciodată de tinerii aflați la început de drum, care au obținut o diplomă, un set de cunoștințe bine conturate și doresc să lucreze pe cont propriu, să își deschidă o mică afacere în domeniul de activitate studiat. (Exemple: arhitectură, inginerie, design, publicitate, media, topografie, psihologie, economie sau filologie, limbi străine, la Cluj-Napoca, București, Timișoara sau chiar la Alba Iulia). Orice mic ajutor este extrem de important, decisiv chiar, în decizia de începere a unui business.

În viitorul mandat, voi susține asocierea Consiliului Județean cu autoritățile municipale și orășenești în vederea modernizării unor clădiri, astfel încât să punem la dispoziția tinerilor care doresc să înceapă o afacere birouri dotate corespunzător. Prețurile pentru închirierea acestora trebuie să fie decente, doar pentru acoperirea cheltuielilor curente. Astfel, ”susținerea tinerilor”, despre care vorbește toată lumea, va deveni realitate.

Atât consiliul județean, cât și primăriile, dețin astfel de clădiri, iar investiția nu este mare. Pe de o parte, un astfel de proiect, îi ajută pe tinerii antreprenori să reducă din cheltuielile cauzate de chiria unor spații, plata utilităților etc. Pe de altă parte, poate dezvolta o comunitate mică a antreprenorilor locali. Este suficient, pentru început, să existe acces la internet, imprimante, scannere, o sală de conferințe cu utilizare gratuită, videoproiector și posibilitatea de primire a potențialilor clienți în condiții corespunzătoare.

Pe lângă valorificarea resursei umane, acest proiect are și scopul de a încuraja dezvoltarea cât mai multor business-uri pe teritoriul județului Alba care, la rândul lor, vor contribui la majorarea bugetelor publice.

Proiectul va putea fi extins prin organizarea unui concurs de proiecte în urma căruia să fie finanțate cele mai bune 10 idei și planuri de afaceri cu sume prestabilite. Alte consilii județene au derulat proiecte, finanțate prin fonduri europene, de susținere a celor mai viabile startup-uri, pentru reducerea șomajului în rândul tinerilor, creșterea numărului de întreprinderi și încurajarea inițiativei antreprenoriale.

Sprijinirea tinerilor antreprenori este un proiect din programul Partidului Social Democrat la Consiliul Județean, care poate fi implementat dacă vom avea susținerea cetățenilor la alegerile locale din 27 septembrie. Astfel, vă îndemn să votați Ioan Dîrzu și echipa PSD la Consiliul Județean Alba.

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Alba

Executat de SEBEȘANUL MEDIA SRL 

CUI mandatar financiar județean 21200019