Joi, 16 iulie, consilierul local Radu Cristian și-a anunțat oficial candidatura la Primăria Municipiului Sebeș, din partea PSD.
”Sunt Radu Cristian, consilierul oamenilor din Sebeș! Sunt cel care s-a zbătut pentru finanțarea corectă a școlilor! Sunt cel care s-a luptat ca Spitalul din municipiu să fie modernizat la STANDARDE decente! Sunt cel care a militat și a depus proiect pentru achiziționarea unui aparat de măsurare a CALITĂȚII aerului din Sebeș! Sunt cel care a propus distribuirea fondurilor locale pentru modernizarea și refacerea a cât mai multor drumuri din municipiu! Sunt cel care a cerut să se stopeze RISIPA banului public, să se renunțe la finanțarea fără noimă a petrecerilor date de edili și a evenimentelor care presupun doar cheltuieli nejustificate! Sunt cel pe care l-ați oprit pe stradă și i-ați cerut sprijinul de ori câte ori a fost nevoie iar eu am fost lângă voi!
Astăzi mă alătur unei echipe gata să stea lângă mine pentru a face din Sebeș ceea ce merită, ceea ce sperați voi și astfel să pot să vă ajut mai mult. Așa cum ar trebui să își ajute comunitatea orice edil! Sunt alături de echipa PSD, de altfel noi am fost parte a unui proiect mai vechi. Îi invit pe vechii liberali, pe adevărații liberali, să vină alături de mine în noua echipă PSD. Știu că voi sunteți nostalgici și tânjiți după acele vremuri când ați luptat de partea Adevărului! Îi chem pe toți oamenii din Sebeș alături de mine să punem capăt RISIPEI nesimțite din fondurile publice! Alături de voi, încerc să pun în lucru adevăratele nevoi ale municipiului Sebeș: drumuri, școală și spital. O infrastructură pusă la punct care să aducă un confort al vieții pentru cei care trăiesc aici! Aveți încredere în mine: alegerea mea e Sebeșul, alegerea mea sunt oamenii! Eu sunt același pe care îl știți dintotdeauna: sincer, luptător și lipsit de fițe!”, a declarat Radu Cristian.