Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2020, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.
Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate, zilnic, către Inspecţia Muncii.
Incepând cu data de 15 iunie a.c., la nivelul județului Alba, a fost declanșată Campania națională privind verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legale referitoare la suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă, campanie care se va derula până la data de 24.08.2020.
De asemenea,în perioada 14.08. – 16.08.2020, au fost organizate ample acțiuni de control, împreună cu reprezentanți ai D.S.P.Alba, I.J.P.Alba si ANSVSA Alba, la unitățile de pe raza județului Alba care au deschis terase, privind respectarea măsurilor de distanțare socială și protecție anti-covid stabilite de Guvernul României; cu acest prilej au fost verificate peste 40 de unități de profil.
Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 10.08.–16.08.2020, în activitatea de control, sunt redate mai jos.
În domeniul relaţiilor de muncă:
Total unităţi controlate: 42
Numar de salariați ai angajatorilor controlați: 347
Din care – femei : 136
– tineri : 1
Număr deficienţe constatate: 54
Număr persoane depistate cu „muncă nedeclarată”: 1 pers.
Nr. sancţiuni aplicate angajatorilor : 21
Din care :
– 3 amenzi in valoare totală de 23.000 lei-din care 1 amendă in cuantum de 20.000 lei, pentru muncă nedeclarată;
– 18 avertismente;