La data de 4 iunie 2020, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au organizat, pe raza întregului județ, o acţiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum.
La acțiune au participat polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de circulație rutieră.
Astfel, au fost depistaţi 260 de conducători auto ce circulau cu viteză peste limita legală și alți 80 care au săvârșit alte abateri și au fost sancționați contravențional.
Valoarea totală a contravențiilor a fost de 100.630 de lei.
De asemenea, au fost reținute 4 permis de conducere și a fost constatată o infracțiune.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă conducătorilor auto să respecte limita legală de viteză şi să adapteze viteza, în permanenţă, la condiţiile de drum şi trafic.
Exemplu:
La data de 4 iunie 2020, în jurul orei 18.30, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au depistat o femeie de 36 de ani, din comuna Cergău, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de conducătoarea auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.