Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de luni, 17 august, Hotărârea numărul 42. Potrivit acestui document, a fost actualizată lista țărilor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat. De asemenea, măsura carantinării se va aplica pentru șase regiuni din Spania.
Lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, conform Hotărârii nr. 42 din 17.08.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență
Listă în vigoare de la data de 18.08.2020, ora 0:00
Africa de Sud
Argentina
Armenia
Aruba
Bahamas
Bahrain
Belize
Bolivia
Bosnia si Herțegovina
Brazilia
Capul Verde
Chile
Columbia
Guam
Eswatini
Insulele Feroe
Insulele Turks si Caicos
Insulele Virgine ale Statelor Unite
Irak
Israel
Kazahstan
Kosovo
Kuweit
Luxemburg
Malta
Maldive
Moldova
Muntenegru
Palestina
Panama
Peru
Puerto Rico
Qatar
Republica Dominicana
Saint Maarten
Spania (Regiunile Aragon, Cataluna, Navarra, Comunidad de Madrid, Insulele Baleare, Țara Bascilor)
Statele Unite ale Americii
Suriname
HOTĂRÂRE nr. 42 din 17.08.2020
Privind unele măsuri necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Având în vedere situația complexă generată de evoluția cazurilor noi de îmbolnăvire în Europa, precum și situația furnizată astăzi, 17.08.2020, de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, potrivit căreia rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori înregistrată în Spania se situează la valoarea de 115,7– superioară valorii înregistrată pe teritoriul României (89,0),
ținând cont de necesitatea monitorizării permanente a evoluției cazurilor noi de îmbolnăvire în țările / zonele de risc epidemiologic ridicat, pe baza criteriului aprobat prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 39 din 10.08.2020,
luând în considerare implicațiile majore generate de intrarea pe teritoriul național a unui număr mare de persoane din țările / zonele de risc epidemiologic ridicat,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și art. 8^1 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. 2 lit. d), art. 5 alin. 3 lit. d), art. 9 alin. 1, art. 32 alin. 2, art. 37 și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 Art. 1 alin. 1 din Hotărârea CNSU nr. 38 din 01.08.2020, modificată prin Hotărârea CNSU nr. 40 din 13.08.2020 se modifică după cum urmează:
“(1) Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Brăila, Bihor, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați, Gorj, Ilfov, Prahova, Galați, Vaslui, Vrancea și Municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu poate depăși orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.”
Art. 2 Art. 1 din Hotărârea CNSU nr. 38 din 01.08.2020, modificată prin Hotărârea CNSU nr. 40 din 13.08.2020 se completează cu un nou alineat, alin. (3), cu următorul conținut:
„(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) se aplică până la data de 31.08.2020 orele 24.00 și pot fi prelungite prin Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.”
Art.3 Art. 2 din Hotărârea CNSU nr. 38 din 01.08.2020 se modifică și se completează după cum urmează:
„(1) Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Brăila, Bihor, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Ilfov, Prahova, Galați, Vaslui, Vrancea și municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 24.00.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) se aplică până la data de31.08.2020 orele 24.00 și poate fi prelungită prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.”
Art.4 (1) Se aprobă lista țărilor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat, actualizată la data de 17.08.2020.
(2) Pentru Regatul Spaniei, măsura carantinării se aplică doar pentru regiunile în care rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori este mai mare decât cea înregistrată în România, după cum urmează:
a) Regiunea Aragon;
b) Regiunea Cataluna;
c) Regiunea Comunidad de Madrid;
d) Insulele Baleare;
e) Țara Bascilor;
f) Regiunea Navarra.
Art.5 Se aprobă măsura suspendării zborurilor spre și dinspre România, efectuate de operatorii economici din aviație, din țările prevăzute în lista menționată la art.4, cu excepția zborurilor spre și dinspre Regatului Spaniei.
Art.6 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN