În perioada 26 – 28 iunie 2020, peste 200 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Agenției Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, au acționat în sistem integrat, pe raza întregului județ, pentru verificarea modului de respectare a regulilor de distanțare socială, a măsurilor de protecție sanitară și pentru a preveni desfășurarea unor activități care ar conduce la creșterea numărului de infectări cu noul tip de coronavirus.
Astfel, au fost verificate 350 societăți comerciale care au deschis terase sau baruri în aer liber, iar angajații și clienții acestora au fost consiliați cu privire la importanța purtării măștii de protecție, necesitatea respectării distanțării sociale și a normelor de igienă. Polițiștii au identificat 9 societăți comerciale care nu au respectat măsurile de diminuare a riscului în contextul actual.
Au fost aplicate 10 sancțiuni cu avertisment, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 3 (în valoare totală de 5.000 de lei), pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică.
De asemenea, polițiștii au constatat 84 de abateri de natură contravențională privind fapte de tulburarea a ordinii și liniștii publice, care au fost sancționate în baza Legii 61/1991, cu amenzi în valoare de 11.900 lei.